Back to All Events

Expo Central #3


  • Casa Municipală de Cultură 24 Piața Unirii Cluj-Napoca Romania (map)

Epicentrul festivalului a fost constituit de Expoziția Centrală, găzduită de Fosta Casă Municipală de Cultură a orașului, recent scoasă din circuitul cultural al orașului. Expoziția a numărat peste 3000 de vizitatori în cele 5 zile în care a fost deschisă.

ZAIN 2017 Casa municipala de cultura design cluj.jpg


În acest an, la ZAIN, designul nu s-a împărțit pe categorii, ci designul a fost lăsat să dea o stare, o senzație, a fost încurajat și susținut să ne spună ceva. Expoziția Centrală, cu titlul am:pm, a pus accentul pe stările cotidiene, și a subliniat faptul că designul e peste tot și ne înconjoară în permanență.

_DSC6355.jpg
_DSC6144.jpg

Întreaga amenajare a expoziției, realizată de echipa ZAIN, a constat în camere pline cu obiecte vopsite în alb, cadru pentru obiectele expuse, scoase astfel în evidență. Conceptul am:pm a prezentat stările zilnice ale utilizatorului care trăiește natural (dragoste, pasiune, bucurie, răbdare, libertate), inconștient de obiectele care îl înconjoară.  A fost design, așa cum îl vedem zi de zi, cu tot ce implică el.

Festivalul a debutat cu un vernisaj ce a avut loc miercuri, 18 octombrie, unde peste 800 de persoane au salutat deschiderea Expoziției Centrale #3.

_DSC6671.jpg
Later Event: October 20
Meșteșug Contemporan #3